Cautare avansata in Timisoara

Yes, e hot in Timisoara

Cinci motive să vizitezi Grecia

Alege Grecia pentru următoarea ta vacanță

Grecia este una dintre țările europene de care pur și simplu nu ai cum să te plictisești. Peisaje nesfârșit de frumoase, plaje fermecătoare cu ape cristaline, vegetație și flori, mâncare cu adevărat delicioasă și prietenia de care grecii dau dovadă. Așa s-ar traduce Grecia în câteva cuvinte. Pe lângă multitudinea de peisaje inedite și activități pe care le poți face, cert este că indiferent de insula pe care alegi să mergi, Grecia te va surprinde întotdeauna cu ceva nou și îți va lăsa în suflet o anumită melancolie, care te va determina să revii iar și iar pe pământ grecesc. Sunt nenumărate motive pentru care să iei în considerare Grecia pentru următoarea ta vacanță. Noi amintim aici numai cinci dintre acestea, pentru a vă lăsa vouă oportunitatea de a le descoperi pe celelalte.

    1. Prețuri accesibile: Primul motiv pentru care am ales de nenumărate ori Grecia drept destinație de vacanță este pentru că prețurile sunt accesibile. Astfel, litoralul grecesc este mult mai ieftin decât cel românesc și turcesc. În afară de acest aspect, dacă optezi pentru o vacanță de tip early booking în Grecia, vei găsi multe oferte și promoții avantajoase, cărora nu le vei putea rezista.
    2. Mâncarea absolut delicioasă: Trebuie să recunoaștem că grecii au mâncare cu adevărat gustoasă și sănătoasă în aceeași măsură. Pentru a lua pulsul un meniu autentic grecesc, recomandăm tavernele și restaurantele de familie. Indiferent de ce anume alegi să mănânci, nu vei da niciodată greș cu alegerea făcută. De la salata grecească cu alimente proaspete și brânză feta, până la preparatele din fructe de mare, cert este că gastronomia Greciei este plină de savoare. Ce recomandăm să mâncați: caracatiță la grătar, calamari pane, salata grecească, midii în sos de vin alb, creveți la grătar, icre, musaca (grecii au cea mai bună musaca), măsline Kalamata, iar ca desert vă recomandăm iaurtul cu dulceață sau miere.
    3. Plaje idilice: nu este un secret faptul că Grecia dispune de cele mai frumoase plaje din Europa și peisaje care îți taie răsuflarea. În Zakynthos admiri Navagio și turcoazul din jur, în Mykonos te duci pentru nisipul alb cu ape limpezi și pentru petreceri, în Thassos te bucuri de plajele cu nisip fin, auriu, iar în Santorini unde romantismul plutește în aer, te bucuri cu o persoană dragă de plajele cu nisip vulcanic.
    4. Situri UNESCO: În Grecia, peste tot pe unde te plimbi dai de vestigii, ruine și amfiteatre impunătoare, simțind, că te-ai întors parcă în timp. În sejurul tău în Grecia nu ar trebui să treci cu vederea peste situl arheologic Delphi și peste orașul medieval Mystras, ambele, intrând în categoria celor mai uimitoare monumente din lume.
    5. Climat perfect și atmosferă relaxată: Briza mediteraneană este întotdeauna plăcută, climatul grecesc fiind perfect pentru fiecare sezon. Grecia îți oferă atât un sejur exotic, dacă îți dorești să te bronzezi în mijlocul verii, cât și o vacanță confortabilă pentru schi, deoarece iarna temperaturile nu coboară mai jos de 0 grade. De asemenea, atmosfera relaxantă din Grecia, te determină să uiți instant de orice grijă. Grecii sunt ospitalieri, cu zâmbetul pe buze și vei observa că aceștia știu să se bucure de micile plăceri ale vieții.

Cu o tradiție și o cultură bogată, Grecia va face din vacanța ta o experiență de povestit celor dragi. Potrivită pentru cupluri, familii cu copii, tineri aventurieri, seniori, turiști și călători, Grecia este cu adevărat fabuloasă. Pentru un sejur in Grecia, accesați site-ul Vacante Smart și alegeți oferta potrivită! Rezervă din timp vacanța ta în Grecia!

Relevant pentru: ,

Nu exista comentarii. Spune-ti tu parerea!

Lasa un comentariu la "Cinci motive să vizitezi Grecia" »



Filtrare avansata

Adsense

Librarie online

Specific Restaurante

Recomandari

Daca esti in cautare de piese auto ieftine, poti apela la specialisti in domeniul auto, pentru a obtine cele mai bune preturi. Pentru a compara preturi si a-ti face un plan de cumparaturi, iti sugeram sa folosesti MixPrice.ro - Ghid de shopping online pentru Romania.

Rent a car Bucuresti

Cazare in Timisoara

Distractie & Relaxare

Copyright Yes Timisoara

Yes-Timisoara.ro nu este agentie de turism sau operator hotelier si nu percepe comisioane de la utilizatori. Yes-Timisoara.ro pune la dispozitia utilizatorilor informatii despre orasul Timisoara sau adrese ori alte date de contact ale hotelurilor, restaurantelor, cluburilor, magazinelor & altor companii din oras. © 2013-2014 Yes-Timisoara.ro - Toate drepturile rezervate. Articolele sunt materiale protejate si pot fi preluate doar cu acordul autorului.