Prelungește-le durata de viață!
Cu toții avem obiecte vestimentare preferate sau mai scumpe în garderobă la care nu am renunța niciodată și pe care ar vrea să le tot purtăm! Este evident că nu toate hainele sunt făcute să reziste la nesfârșit, dar ce putem face este să le întreținem corect și constant pentru a le prelungi durata de viață!
Pentru o persoană cu un job în cadrul unui birou sau orice alt mediu care impune o ținută business, cămășile sunt nelipsite din garderoba sa, fie bărbat sau femeie! Dacă te numeri printre aceste persoane, știi deja că în fiecare dimineață trebuie să ai o cămașă pregătită pentru a compune noi outfituri și este în interesul tău să ai ținute impecabile de fiecare dată. Primul pas în a menține cămășile business într-o formă bună este modul de spălare.
Fiecare cămașă are o etichetă care îți explică exact temperatura și programul de spălare și tipul de detergent pe care ai sau nu ai voie să îl folosești. Respectând aceste indicații te vei asigura că vei spăla cămașa în cele mai bune condiții.
Odată ce cămașa este spălată și uscată, este foarte important modul în care o calci. Unele materiale sunt mai ușor de călcat, alte mai greu, dar pentru acestea există varianta de a le lăsa puțin umede înainte deoarece umezeala va ajuta la netezirea mai eficientă a cutelor. Un alt ajutor pe lângă clasicul fier de călcat este aparatul de călcat cu aburi pretabil pentru materiale mai delicate de genul mătăsii sau al satinului.
Pe lângă spălare și călcare este foarte important modul de depozitare. Odată ce camasa business este spălată și călcată, cele mai potrivite sunt umerașele care vor păstra piesele fără a le șifona. Nu este indicat să pui mai multe cămăși călcate pe același umeraș și nici să le înghesui într-un dulap neîncăpător. Dacă nu ai suficient spațiu în dulap, te poți ajuta de standere speciale care vor susține umerașele astfel încât cămășile nu se vor șifona.
Cum să menții cămășile business nu mai este un secret pentru nimeni, pentru că acest lucru se poate realiza fie la curățătoriile de specialitate, fie acasă, urmând sfaturile de mai sus.
Nu exista comentarii. Spune-ti tu parerea!